Intrăm în acest stadiu de viaţă, că vrem, că nu vrem, ca fii risipitori. Şi suntem astfel pentru că ne aflăm, fără să fii ales personal, în Adam. Cel dintâi. Asemenea personajului din parabola biblică, care, deşi are tot ce îşi doreşte în casa Tatălui, îşi cere partea de moştenire şi pleacă, risipind-o, ne trezim în această lume, odată cu ea, înstrăinaţi. Pentru că ne naştem în păcat fără ca măcar să o ştim. Fiinţe private de libertate, trăindu-şi inconştienţa, colorat, între gratiile opţiunii protopărinteşti.

Cu fiecare alegere lipsită de lumina divină ne cheltuim gologanii talentelor, capacităților, energiei și vitalității în mod eronat, slujind dumnezeii unei lumi condamnate, spre propria noastră prăbușire. Ceea ce ne este greu să înțelegem este faptul că nu există vreo formă de a părăsi această lume, cândva, într-un mod demn și împlinit fără Dumnezeu. Pentru că fiecare gest care nu este inspirat de El este impus de pervertitorul naturii noastre umane firești.

Cine nu este cu Mine este împotriva Mea, și cine nu strânge cu Mine risipește.

A reuși să-ţi vii în fire înainte să realizezi cât eşti de sărac şi gol este aproape de neconceput. Pentru fiecare dintre cei care iau contactul cu Adevărul şi îl păstrează în inima lor vine însă momentul în care vor înțelege că se află în slujba străinului, printre râmătoare, înfometat de dragoste, pace şi bucurie. Însetat de Dumnezeu. Căutându-şi numele printre gunoaie ce nu-l definesc… Pentru că acolo unde te afli nu poţi avea o identitate a fiinţării. O poţi avea însă doar pe cea numerică, statistică şi funcţională a unui sistem întors înspre sine, egoist şi macabru, care îşi devorează, titanic, copiii.

Singurul nume care-ţi va spune vreodată fără greșeală cine ești se află acasă, în inima Tatălui ceresc, ascuns în dragoste și adevăr. Singura putere care va ridica din țărâna pământului tău sufletesc flori ale vindecării se află acolo de unde ai plecat cândva, împreună cu mine și multe alte generații înaintea noastră, în această călătorie a rătăcirii spre nicăieri. Acel nicăieri capabil să înghită pentru totdeauna speranțe și orice vibrație a iubirii. Singura tărie care te poate susține vertical pentru a-ți începe și încheia cu bine lucrarea personală de binecuvântare prin lumină în care sensul tău să-și găsească o formă de expresie ți se răspândește în vene, oase, cuget și simțiri doar din duhul tău îmbrățișat de Viață. O Viață care îți e hambar al tuturor necesităților, dorințelor și aspirațiilor împlinite.

Există doar o Cale de întoarcere din pribegia pe care ai moștenit-o generațional, iar aceasta te va duce în cel mai scurt timp posibil în miezul regăsirii de sine, al liniștii și bucuriei după care tânjești. Te costă un moment de sinceritate. Dar și o decizie fermă.

Și s-a sculat și a plecat la tatăl său.