Puținii dintre cei care încă mai sărbătoresc nașterea Mântuitorului știu că simplitatea mediului în care a venit în lume simbolizează smerenia unei inimi capabile să accepte „nebunia” propovăduirii lucrurilor Duhului Lui Dumnezeu. Aproape degeaba Îl prezentăm într-o iesle sărăcăcioasă a Bethleemului, înconjurat de animale, păstori și magi poposiți din Răsărit, dacă nu înțelegem că toată această atmosferă se referă la un cadru spiritual și sufletesc permisiv și permeabil. Că pentru a-L înțelege și accepta pe Hristos și a-L primi ca Prunc născut spre mântuirea lumii este nevoie de deschiderea inimii – adâncul ființei duhovnicești, în care sălăsuiește credinta –, și nu de analiza minții. Ba chiar nici de emoția sufletului în fața vreunei imagini lacrimogene create din cuvinte. Pe Isus Îl primești prin spirit, singura cale corectă, înțelegându-l supramental prin credință.

Simbolul este imaginea realității spirituale

Simplitatea încăperii, ieslea, părinții, păstorii, animalele, magii, îngerii din ceruri sunt tot atâtea prezențe simbolice ale stării în care te afli atunci când înțelegi nașterea în duhul tău a Celui capabil să-ți înnoiască viața, căile, gândirea, valorile și sentimentele spre ceva de neconceput prin înțelepciunea acestei lumi.

Tu ești lumină, dacă devii o candelă

Atunci când în inima ta s-a născut Isus Hristos, tu devii lumină.
Tu ești lumina acestei lumi, așa cum a spus-o El, dacă primești sursa ei în tine. Nu o căuta în zare spre răsăritul unui viitor, pentru speranță. Nu o căuta în culorile apusului unui trecut oricât de frumos, pentru consolare. Caut-o în inima ta, unde stă Cuvantul Dragostei – Hristos.