Există un moment în rugăciune în care îţi dai seama de inutilitatea sau superficialitatea unor acţiuni pe care le-ai întreprins. Un moment în care puterea Lui Dumnezeu se revarsă peste tine şi te aduce la realitate: numai ceea ce e Hristos, prin Hristos şi pentru Hristos rămâne. Restul sunt jalnicele noastre încercări de a-L completa pe Dumnezeu. Lucrarea noastră de paie şi lemne.

Prin puterea proprie se vor aduna bani, mărunţişuri dispensabile tocite şi peticite, vom completa diferenţele trebuincioase pentru ridicarea şi zugrăvirea pe dinăuntru şi pe dinafară a bisericilor de duminică, vom cheltui din grămada zornăitoare a portmoneului nostru pe icoane, crucifixuri şi medalioane menite să ne amintească de ceea ce niciodată nu dorim cu adevărat să ajungem, identitatea pe care nu vrem s-o primim, pe care, de fapt, ne este temă să o asimilăm. Vom scrie tomuri peste tomuri despre cine şi cum este Dumnezeu. Ce trebuie să facem pentru a ne îndumnezei. Sau a-I merita mila şi binecuvântările. Când, în fond, puţin importă ce credem atât timp cât nu suntem. Cât paiul pe care ni-l acceptăm este bârna care ne opreşte să-L trăim aşa cum el vrea. Dincolo de strădaniile noastre. De sforţarea de a-L îngrămădi în noţiuni şi explicaţii. Împărţind închinarea în gesturi şi vorbe… Dumnezeu nu cere fapte în schimbul vieţii sale, ci fapta de a-L lăsa pe El să ne trăiască. Să preia identitatea decăzută şi s-o înmormânteze. Pentru a dărui alta. Vie. Hristos nu ne-a îndemnat la pioşenii de faţadă. La comportamente de paradă, care să acopere goliciunea şi superficialitatea trăirilor noastre spirituale. O smerenie cu degete încrucişate peste o inimă chinuită de tensiuni ale firescului cotidian…

Identitatea noastră rezidă în Fiinţa Mântuitorului. Căruia cândva Îi vom dărui toate problemele, atitudinile, neîmplinirile şi dorinţele noastre, primind în schimb credinţa, dragostea şi speranţa într-o schimbare radicală, care să vină de la El şi prin El. Nimic nu poate înlocui şi remedia focul pasiunilor şi dispreţul arogant pe care l-am acceptat de la societatea în care trăim decât coborârea tandră a iubirii hristice în întreaga noastră fiinţă, substituentul de preţ pe care ni l-a dăruit Tatăl în clipa revărsării Duhului Său peste întreg pământul.