Tu nu ești sărac sau limitat financiar. O simți pentru că te uiți doar la buzunarul tău. Toți o facem mai mult sau mai puțin. Și eu în multe situații. Până îmi amintesc faptul că nimeni nu are vreun leu care să-i aparțină. Banii nu sunt ai noștri, ei trebuie să circule și se duc oricât ai ține de ei. Chiar și ținând de ei, te trezești că scad în valoare… Asta nu înseamnă că trebuie să-i privești fără respect.
Banii tăi sunt însă într-o vistierie mult mai mare, prin buzunarul tău trec doar temporar câțiva.
Ei sunt Sus…
Mult timp m-am rugat pentru o anumită sumă de bani ca salariu pentru munca mea. Ei bine, am primit-o până la urmă. Chiar mai mult cu ceva. Doar că acum deja nu mai au valoarea pe care-o aveau acum… zece ani. De ce am primit-o de-abia acum este o altă poveste și ține exclusiv de modul meu de a gândi și de nivelul de credință.
Nu de bani ai nevoie…
Ceea ce vreau să spun este că noi nu de vânarea banilor avem nevoie ca să o ducem bine. Nu, ci de viziune. Nivelul nostru financiar este oglinda fidelă a:
♦ existenței,
♦ amplorii și
♦ clarității
viziunii noastre.
A existenței, pentru că dacă nu ai nicio viziune nu te îndrepți spre nimic. Când nu te îndrepți spre nimic Cerul spune ca tu nu ai nevoie neapărat de mulți bani sau alte resurse. Nu, pentru că tu ai numai dorințe sub forma mofturilor și niște nevoi. Mofturile sunt fumuri care se ridică și apoi dispar. Ele nu au nicio finalitate. Sunt lipsite de concretețe. Ce valoare aduc vieții tale și a altora? Nevoile, pe de altă parte, sunt asigurate de Sus. Da, de cele mai multe ori prin salariul pe care îl ai și câteva atenții speciale din partea Tatălui. Deci de ce te-ai stresa să ți le împlinești dacă în Cuvânt ți se spune clar că ele sunt împlinite de Dumnezeu?
Nu, bineînțeles că nicio nevoie reală nu ți se concretizează în viață (în general) în timp ce stai cu mâinile în sân. Însă nu ai nevoie decât de călăuzire de Sus și de receptivitate din partea ta. Călăuzirea o ai. Este la îndemâna ta. Receptivitatea te priveste… Este partea ta de muncă. Dumnezeu nu te va lăsa să mori de foame sau să umbli gol pe străzi, fără acoperiș. Nu este în planul Său acest lucru. Dacă se întâmplă, asta are legătură mai mult cu cine ești și ce faci decât cu El.
Viziunea ta deschide usa binecuvantarilor
Însă atunci când ai o viziune, te îndrepți spre ceva. Cerul se mobilizează pentru ca ea să se concretizeze și resursele vor veni. Prin oameni și circumstanțe la care poate nu te gândești. Unul, zece, o sută, ce mai contează?
Spun apoi că nivelul financiar este oglinda fidelă și a amplorii viziunii tale. Cu cât ea este mai mare, va privi și atinge mai multe persoane. Cu cât se regăsesc mai mulți oameni în ea, cu cât dă răspunsuri și soluții mai multor persoane, cu cât privește mai multe credințe și mișcă mai multe inimi, cu atât vor dori mai mulți oameni să te urmeze pe calea ta. De ce? Pentru că încotro te îndrepți vor vedea un sens.
Este și oglinda clarității viziunii tale. Cu cât ea este mai clară, cu atât o vor vedea și înțelege mai mulți și timpul alocat concretizării sale se poate scurta.
Așadar, care este viziunea ta pentru viața ta și cât de clar o poți scrie pe o singură foaie de hârtie?
Depinde cu ce ochi vezi si ce viziune ai.
Imi place articolil tau.
Multumesc, Dan.
Da, bineinteles, calitatea viziunii tale face diferenta. La fel si modul in care vezi lucrurile. Cu cat mai clar, cu atat mai bine.