T

oate dependențele tale te limitează.

Ceea ce îți limitează este accesul la puterea Lui Dumnezeu, nu la Dumnezeu.

El este al tău pentru ca așa vrea. Așa a hotărât. Este cu tine, este de partea ta, este în tine.

Una cu tine.

Dar tu ții departe de tine puterea Lui. El nu se poate împărtăși, nu se poate răspândi în tine pentru că-I pui bariere.

De unde apar dependențele?

Știu că știi! Ele vin din lipsa de satisfacție pe care o ai, din stresul vieții tale, frici, neîncredere. Însuficientă credință.

Ele vin din minciună.

Dar niciuna dintre lucrurile la care apelezi pentru a te simți mai bine, fie și pentru o clipă, nu rămân.

Ele te mint, prin senzații, că rezolvă ceva. Dar nu rezolva nimic! Ba chiar te vor cuprinde și mai mult în lațul lor, pentru că vei avea nevoie de o doză mai mare din acele senzații ca să te simți din nou bine.

Și, pe an ce trece, în timp ce tu rămâi în starea aceasta de insatisfacție, de stres, de depresie, parcă e tot mai rău.

Cine alimentează dependența ta?

Înțelege că toate cele care te fac dependent nu sunt provideri reali. Ei nu-ți dau fericirea, bucuria, plăcerea autentică de care ai nevoie, satisfacția, liniștea, starea de bine. 

Tu doar te minți că ți le procuri prin acești falși furnizori și, făcând asta, le-ai dat puteri pe care nu trebuie să le aibă.

Ai transformat ceea ce este inutil și daunator: fumatul, mâncatul în exces, consumul nelimitat de alcool, pornografia în agenți de aprovizionare care-ți ucid sufletul și otrăvesc trupul.

Mai mult decât asta. Poate că nu realizezi, dar ai transformat plăceri nevinovate ale vietii: lectura, vizionarea filmelor artistice, serialelor, jocul pe calculator… sportul în dealeri care îți furnizează dozele de drog prin care tu te minți că te simți bine și că rezolvă ceva considerabil în viața ta.

Dar, oare, oferă și întrețin cu adevărat ceea ce contează pentru tine?

Așadar, ce este de făcut?

 

Trebuie să te lupți cu dependența?

Dar tu nu trebuie să te lupți cu aceste lucruri.

Decât să spui: „Nu, gata! De azi înainte, voi reduce sau voi pune capăt la aia, la asta, la aialaltă, mai bine înțelege și acceptă că numai Dumnezeu este adevăratul Provider al tău. Nimeni și nimic altceva. El îți dă tot ce ai nevoie. Pentru orice, doar la El este nevoie să apelezi.

Și atunci te vei trezi că, treptat, nu mai vrei să faci ce ai făcut. Nu mai simți că ai nevoie. Nu le vei mai vrea. Nu mai simti că nu te poți opri.

Pentru că lumina, satisfacția, plăcerea, bucuria, pacea ta va fi doar Dumnezeu și din Dumnezeu.

Vei avea o alternativă corectă. O variantă sănătoasă pentru a-ți face rost de ceea ce de fapt dorești.

Atenție! Nu mă refer aici la cazul în care ceva deja a schimbat chimia corpului, alienat judecata. Caz în care este nevoie de tratament de specialitate.

Dar mă refer la toate nimicurile, inutilitățile sau simplele plăceri ale vieții cărora le-ai acordat un credit nesănătos.

În concluzie

Ca să evoluezi, trebuie să scapi de stăpânii tăi cei răi. Asta, pentru că nu poți să fii mai mare ca stăpânul tău.

Robul nu este mai mare decât stăpânul său.

Dacă stăpânul tău este frica, tu nu poți fi mai mare ca frica. Dacă stăpânul tău este lăcomia, tu nu poți fii mai mare ca lăcomia.

Așadar, dacă vrei să crești, atunci este simplu: ieși de sub stăpânirea acelui lucru.

Cum?

Prin puterea Lui Dumnezeu.