Hristos este steaua luminoasă a celei mai adânci nopți. De aceea Îl poți vedea doar atunci când întunericul din tine a atins intensități înfricoșătoare.

Când nu știi încotro să te îndrepți;

Când ți-e teamă de deciziile pe care le-ai putea lua;

Când îți lipsește speranța și când simți că încercările te depășesc.

Atunci Îi poți vedea Lumina, pentru că de-abia atunci privești cerul din inima ta.
Toată educația școlilor, a bisericilor și a celor de lângă tine nu îți poate aduce adâncimea înțelegerii Lui. Ea apare doar sub privirile căutătoare ale momentelor tale de restriște. În durerea sufletului și rătăcirea minții după Adevăr. În boală. Căci pentru cei bolnavi El a venit, nu pentru sănătatea iluzorică a unui suflet în atele.

Așa cum vei căuta sprijinul medicinei doar după ce îți vei recunoaște starea de boală, Îl vei căuta pe Mântuitor numai atunci când vei refuza să te mai minți despre întregimea personală. Ești ceea ce ai fost creat să fii doar prin El.

Oricum Îl privim astăzi însă, adevărul este că atunci când s-a născut a fost găsit doar de cei care au avut ochi de văzut și o inima scrutătoare a întunecimii cerului senin. Luminile teologiei vremurilor nu L-au cuprins, iar atotsuficiența învățăturii minții L-a respins. Însă în conștiența smereniei, a fost văzut în aparenta Sa neputință ca sfârșitul unei chinuitoare așteptări a libertății inimii.

 

%d bloggers like this: