Nu poţi să stai în linişte atâta timp cât simţi că lucrurile nu sunt la locul lor. Că lipseşte ceva din sufletul tău, iar această lipsă îţi dă sentimentul de neîmplinire. Una care va produce pe multe căi zgomote. Frustrare, iritare, anxietate, deznădejde, nemulţumire. Maturizate apoi prin sentimente de invidie, ciudă, prin dezgust şi gesturi de dezaprobare, cuvinte pline de sarcasm.

Doreşti multe, dar împlinirea unor dorinţe parcă se lasă aşteptată. Trăieşti astfel imersat într-un ocean de tânjală după ceea ce ai declarat că îţi este esenţial, că în sine constituie o nevoie sau o necesitate.

Toate acestea nu-ți dau pace, te obsedează, te obosesc. Nu degeaba spune proverbul:

O nădejde amânată îmbolnăveşte inima, dar o dorinţă împlinită este un pom de viaţă.

Asigură-te că nu le aştepți împlinirea orientat greșit, spre efemer. Nimic din ceea ce îţi dorești, din ceea ce ai nevoie nu poate fi împlinit decât prin Hristos. Sigur că, odată ce ești creștin, nu poți să nu simți că dacă Îl ai pe Fiul Lui Dumnezeu în viaţa şi fiinţa ta, restul nu mai contează. Însă lucrurile în realitate nu se opresc aici. Isus Hristos este Cel care deja, prin tot ce a făcut pentru tine, ți-a asigurat, ţi-a pus deoparte orice îţi doreşti sau ai putea să-ți dorești cu adevărat vreodată. Orice ai nevoie cu adevărat pentru binecuvântarea ta și, prin tine, a celor apropiați. Dar toate acestea aşteaptă credința ta pentru a fi concretizate ca să poţi beneficia de ele, tu și alții.

Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri (cele necesare) vi se vor da pe deasupra.

Spun „cu adevărat”, pentru că unele dintre nevoile și dorințele noastre declarate sunt doar iluzii, tentații.

Şi atunci când știi că nimic nu îți este refuzat din ceea ce dorești în adâncul inimii și ai nevoie pentru viaţa ta, că deşi unele lucruri încă sunt nevăzute, ele totuşi se află în desaga ta croită-n ceruri, sufletul tău va rămâne în brațele păcii și echilibrului. Pentru că sentimentul de plenitudine pe care-l vei simţi va duce la echilibru. Cu Dumnezeu, cu tine şi cu lumea. Iar echilibrul înseamnă fericire…

Trezeste-te20