Există un fel de a cerși în bisericile noastre, care se manifestă printr-o expresie (și atitudine) de tip: „Dă’ și mie (din prisosul tău)!”
Din păcate, suntem destui cei care, sub impresia de robi, cerșim de la Dumnezeu ceea ce de fapt Hristos a câștigat deja pentru noi.
Și cum o facem?
Luând diferite poziții, atitudini și dezvoltând o mentalitate de slujitori nevrednici ai așteptărilor unui dumnezeu pretențios. Credem că dacă facem lucrurile într-un fel, dacă dăm ce trebuie unde trebuie, împlinim zeci de cerințe și obiceiuri, ne chinuim trupurile și sufletele (sau ne păcălim că împlinim…) o să înduplecăm un Dumnezeu care ne-a lăsat singuri cu o listă de cerințe în brațe plecând la treburile Sale sfinte.
Suntem robi, sau nu?
Însă Isus Hristos nu a spus despre noi și nu ne-a privit ca robi care suntem datori să executăm ordine de la stăpânire. Din contră, ne-a numit prieteni și ne-a facilitat întrarea în casa părintească drept fii și fiice cu tot ce înseamnă acest statut. Singura „robie” este cea a dragostei. Suntem robi ai dragostei dumnezeiești precum inima iubitului este înrobită de cea a iubitei sale.
Astfel că în loc să cerșim de la o imagine a Lui Dumnezeu înțeles ca un stăpân, vom cere de la Tatăl în maniera în care un copil își va ruga părintele să-i dăruiască din ceea ce El gestionează spre binele și bucuria familiei. Adică un fel de: „Tată, dă-mi, te rog, 10 lei ca să merg la un suc cu prietenii.” Și cu așteptarea și credința împlinirii pe loc a acestei dorințe.
Altfel, de ce ne-ar fi spus să cerem cu convingerea fermă că am și primit ceva ce El oricum nu dorește să ne dea, sau va zăbovi până ne pierdem ultimul picur de speranță?
De ce „zăbovește” Dumnezeu?
Orice zăbovire pe care avem impresia că o face Domnul nu este decât o explicație a lipsei noastre de fermitate și stabilitate în credință. Lucrurile ar trebui să fie simple: Crezând că ai, să ai (spiritual). Apoi, continuând să crezi și să mulțumești pentru acceptarea și împlinirea lucrului cerut să grăbești venirea (concretizarea) lui.
Concluzie
Drept copii de Dumnezeu, noi nu cerșim de la nimeni nimic. Nici chiar de la Bunul Dumnezeu, care, tată fiind, știe foarte bine ce ne trebuie și ne dă înainte să facem vreo cerere. Ba chiar ceea ce ne dăruiește se potrivește mai bine nevoii noastre decât ceea ce cerem.
În Împărăție, cerem. Și o facem de pe poziția de fiu sau fiică, cu convingerea faptului că lucrul cerut este deja dăruit. Cel puțin așa ni se revelează în Scripturi. Și nu numai acolo.
Este de ajuns deci să faci o cerere de fiu/fiică, în Numele Lui Isus Hristos, ca acel lucru să se îndrepte cu pași repezi sau moderați spre tine. Asta în funcție de credința ta.
Comentarii Recente