Am făcut cunoștință cu depresia acum peste 25 de ani. Dar abia acum 13 ani i-am spus pe nume.

Am simțit ce înseamnă să te doară imaginea copacilor, a orașului, foșnetul frunzelor, chipul oamenilor, tot. Am privit în adâncul pe care ți-l sapă în inimă nimicitorul și i-am văzut atrocitățile. Este un nimic nemetaforic care te devorează. Îți înghite visele, imaginația, creativitatea. Mușcă din împărăția sufletului și te aneantizează.

***

Ce este depresia?

Simplu spus, depresia este moartea cea rece a sufletului.

Ea este o ucigașă totodată.

Ucide tot ce poate să aibă viață în sufletul tău. Ucide speranțe, dorințe, sentimente, emoții. Este o stare de imponderabilitate amețitoare.

Depresia omoară orice prunc nenăscut al cugetului uman, cufundându-l în apa tulbure de sub pojghița groasă a morții.

Nu speri, nu tinzi, nu te bucuri de bucuria nimănui și nu suferi de durerea niciunuia dintre semenii tăi. E stingere. Iar în această stingere, cu fiecare celulă care moare în tine, moare orice vis strecurat în vinele trupului tău.

Iar visul e viață, e sânge pentru suflet. El oxigenează creierul aflat în inima cu care credem și dorim dincolo de înțelesuri. Și care făurește minuni.

Depresia însă este o sfârșeală înconjurată de indiferență.

Totuși, indiferent cum aș descrie această plagă a modernității, cea mai amețitoare definiție a ei am întâlnit-o în expresia: „Depresia este camera întunecată, fără nicio fereastră, a sufletului”…

De unde vine depresia?

Nu știu dacă este rodul neputințelor închipuite. Nu știu dacă e vlăstarul fricii de monștri invazivi ai imaginației. Dar sigur este pierderea nădejdii… Cea care te trage după sine neînțeles spre ziua de mâine.

Care e soluția?

Pai, nu este terapia ocupațională.

Oricât ai încerca să astupi gura bestiei depresiei, nu o poți face folosind elementele moarte ale existenței tale pământești. Poți să te ocupi cu diverse lucruri pentru a-ți umple mintea, încercând să-i zădărnicești maleficului planurile de exterminare, dar oare ce poate fi atât de important încât să îți poată menține atenția pe o perioadă suficientă de timp ca să ieși din zona gândirii distructive? Cu orice vrei să te ocupi, tu trebuie să-i transferi viața ta ca să aibă suficientă energie să te preocupe. Să însemne ceva pentru tine, să îți dea un sens.

Dar care viață?

Și cum e cu gândirea pozitivă?

Gândirea pozitivă nu funcționează. Și asta, pentru că te pune să alegi boabele de grâu dintre pumnii de neghină îndesați într-un buzunar.

Ce-i pozitiv într-o lume a negativității minții cuprinse de depresie? Centrul ei de comandă este tocmai locul unde ar trebui să-ți operezi schimbările de gândire.

Tu nu ai nevoie de câteva gânduri pozitive de care să te agăți. Ai nevoie cel puțin de unul credibil care să te tragă afară din temniță, sfărâmând gratiile. Dar așa cum nu poate un orb să conducă alt orb, nu poate un gând fără țel să tragă o întreagă gândire afară din matcă sau să-i sfărâme întregul edificiu, copleșitor de subconștientizat, și să construiască o noua locuință, curată, sănătoasă gândirii.

Așadar, lupta cu mintea nu este în minte. Lupta cu mintea este în afara ei.

Și-acuma, care-i soluția?

Doar Isus Hristos este soluția.

Nu, nu este o formulă evanghelică. Despre ce vorbesc eu este adevărul experimentat.

Numindu-L pe Isus soluția nu mă refer la figura istorică a cărei realitate o dezbat mulți dintre noi încă în cămăruțele minții. Este vorba despre Isus – Cel care vine în tine prin Duhul Sfânt – aducând cu Sine viața.

Iar El este solutia pentru că…

…Nu poți birui moartea decât prin viață

Fiind Viață, dincolo de moarte, Isus a biruit moartea, nu-i așa? A biruit ceea ce era de neînchipuit. Ceea ce Legea nu a reușit să înlăture și jertfa mieilor nu a reușit să acopere.

El nu ne-a schimbat viața printr-o nouă filosofie pe care am acceptat-o. Nicio filosofie nu are puterea să facă asta în profunzime.

Este vorba despre ceva care întrece priceperea și posibilitatea de interpretare.

Pe Isus și lucrarea Sa nu le poți înțelege prin minte, ci doar prin credință. Acceptând acel nou, inexplicabil, dar prezent, care te transformă – harul.

Doar că acest har nu se poate trăi secvențial, parțial sau ocazional.

El nu înseamnă câteva clipe de liniște, credință și speranță în incinta răcoroasă a unei biserici. Nu înseamnă să faci ceva, să împlinești prin străduință și stăruință niște porunci – și ele puțin înțelese.

Înseamnă să fii în viață. Să fii într-o relație, într-o legătură care presupune comunicare cu Fiul Lui Dumnezeu prin puterea Duhului Sfânt. Conștiența dependenței fără echivoc de puterea, știința și dragostea divină.

Faptul că îmi aduc aminte din când în când de mântuirea mea și că am o vagă idee despre libertatea mea în Hristos nu mă ajută să trăiesc o viață fără pericolul depresiei sau a altor afecțiuni. El nu este o pastilă împotriva durerii pe care-o iei atunci când aceasta a atins cote insuportabile. Este un mod total nou de a-ți trăi viața pe pământ.

Concret, înseamnă să:

– accepți că Isus Hristos este real în tine, nu doar o idee în capul tău;

– accepți că dragostea Lui pentru tine nu este condiționată de faptele tale;

– ai încredere că El lucrează pentru tine, în favoarea ta, cu tine;

– crezi că toate dorințele adânci și nevoile reale, toate lucrurile pe care le crezi cu adevărat sunt împlinite deja și se concretizează în viața ta;

– crezi că ai puterea să faci orice în Numele Lui;

– crezi că Isus Hristos are căi valide și te călăuzește afară din orice situație neplăcută;

– zădărnicești orice încercare a minții de a se sui pe tronul vieții tale, ignorând pretențiile sale de atotputernicie.

(Nu mă interesează sugestiile neconstructive ale unui slujitor otrăvit de propria-mi ignoranță cu privire la alegerile mele de viață. Mintea este un slujitor bun și un stăpân prost. Alegerile mi le voi face cu inima (duhul) preschimbată de Dumnezeu.)

– Te hrănești cu obstinație folosind adevărurile biblice, deseori puțin înțelese sau fără o logică evidentă, ca un tratament de lungă durată. O acceptare prin credință a unor de-neînțelesuri momentane, dar care știi că vor lucra în tine vindecare și eliberare cât timp te bazezi pe ele. Înseamna, de exemplu, să nu înțeleg poate cum de sunt biruitor asupra lumii, dar să mă bazez pe asta, trăindu-mi viața ca atare.