Binele pe care-l faci în ascuns nu rămâne nerăsplătit. Este ceea ce a spus Isus Hristos când se afla pe pământ printre ucenici. Însă cel pe faţă va fi răsplătit pe faţă, iar cel în ascuns va fi răsplătit în ascuns. Primul, cu respectul oamenilor, care va ţine până la prima faptă pe care o vei săvârşi, tot pe faţă, spre neplăcerea lor. Atunci te vor împroşca cu noroi, te vor bârfi și alunga din inima lor. Al doilea, văzut în ascuns de Tatăl, va fi răsplătit când nu vei știi, prin cine și ce nu știi, dar negresit.

Ci tu, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta, pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.

Însă nu pentru răsplată să faci tu binele. Dar nici de frica pedepsei. Binele tău vine de mai sus de tine. El vine din Dumnezeu, iar tu, ca un fiu, slujitor, prieten şi logodnic spiritual, nu faci decât să-l arunci peste lume, ca un semănător. Pentru că binele săvârșit de tine este un dar trimis de Atotputernic oamenilor gratuit pentru mântuire, răsplătire și binecuvântare. El, pentru cine știe să-l primescă, va încolți, înflori și hrăni mai departe. Și într-o zi se va întoarce.

Aruncă-ţi pâinea pe ape, şi după multă vreme o vei găsi iarăşi!

Dar înmulțită.

Oricum și oriunde îți vei face gestul, acoperindu-l îi vei da șansa să își manifeste puterea. Ca drojdia în mijlocul frământăturii. Ca sămânța în mijlocul pământului. Și, așa cum țărâna nu poate ține în sine grăuntele, rostindu-l prin gura sa lumii, nici fapta ta nu va sta pentru vecie în pântecele întunericului. Pentru că:

Nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nici ascuns, care nu va fi cunoscut.

Căci lumina nu poate fi ținută de întuneric. Nici binele tău de tăcere… Așa că într-o zi el va fi concretizat în viața ta cumva.