A te aşeza confortabil pe o idee confuză privind dumnezeirea nu este agreabil. Undeva, în subtil, lucrează mânia Lui Dumnezeu. Pentru că

…cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia Lui Dumnezeu rămâne peste el.

Dar mânia divină nu este pedeapsă – ca scenariu ticluit cu scopul de a îndrepta -, nu este răzbunare şi nu este mânie distrugătoare. Ci a te lăsa în puterea consecinţelor propriei tale alegeri conştiente, ale voitei nesocotiri sau ale indiferenţei.

Ale propriei tale alegeri, fiindcă a fi dincolo e doar o chestiune de… opţiune. Poţi sta între zidurile temniţei pe care ai acceptat-o. Şi în care îţi poţi închipui o devenire. În întuneric şi împreună cu el… Sau poţi sa-l părăseşti fără nicio idee. Atras de chipul Lui Dumnezeu reflectat în tine. Şi să-L accepţi. Iar în clipa în care în inima ta s-a răspândit Lumina, nu mai există cale de întoarcere în confortabilul iluziei. Aşadar, odată ce cunoşti, trebuie să alegi. Dar numai în El se află viaţa. Cea care este lumina oamenilor. Care te va pune faţă în faţă cu întunericul din tine.

Ale voitei tale nesocotiri, pentru că este posibil ca, odată văzut, Dumnezeu să-ţi fie precum un soare strălucitor dincolo de plapuma norilor de ploaie – fără un sens al clipei vieţii tale. Poţi alege să transformi Atotputernicia în nefolosinţă, să-I legi de gât plăcuţa zădărniciei. În mintea ta…

Dar mai poţi să plasezi indiferentul sufletesc în faţa ochilor spiritului tău. Să-i priveşti Faţa prin cenuşiul greu al aparenţelor amăgitoare, al himerelor pe care le îmbrăţişezi şi urmezi cu osârdie, fără nicio răsplată. Şi să nu-L recunoşti în niciuna dintre acestea… Să nu-I dai loc, urmându-ţi rătăcirea şi înghiţind fumul înecăcios al pasiunilor arzânde.

Mânia divină nu este decât urmarea judecăţii Lui Dumnezeu cu privire la raportarea noastră dezavantajoasă faţă de Mântuitor, prin necredinţă.

Oricine crede în El nu este judecat, dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.

Astfel că a fi sub incidenţa judecăţii ţine doar de alegerea necredinţei noastre, şi nu vine printr-un capriciu despotic.

Dumnezeu e dragoste.

Noi suntem ce vrem…

Dar numai dragostea rămâne!