Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor.

Deci nu are importanta ce spunem, ce facem si ce vrem cata vreme nu dragostea vorbeste din noi. Putem predica, putem rosti cuvinte lacrimogene, putem canta intr-un mod sublim. In van. Zanganim…

Dragostea este hrana sufletului nostru. Ne hranim din ea precum trupul nostru se hraneste din bucatele pamantesti. Si hrana aduce putere, iar puterea expresie. Apoi, dragostea e singura care zideste. Care ne cladeste ca fiinta. Ne transforma din copii in fiinte mature. Cea care va ridica vlastarul la altitudinea de arbore. Restul impresioneaza doar. Insa noi nu avem nevoie de impresii. Avem nevoie de certitudini. Iar dragostea este certitudine.

Trebuie sa incetam sa Il „vindem” pe Hristos prin show-uri, programe evanghelice si activitati menite sa ni-L faca mai accesibil spiritului nostru de consumator. De fiinte inrobite idolilor, prin neputinta. Acceptarea Lui nu trebuie motivata de avantajele pe care ni le aduce. Sau pentru ca ne va introduce intr-un mediu – biserica – in care, cel putin in aparenta, vom gasi acceptarea pe care societatea nu ne-o acorda pentru ca indraznim sa nu ne conformam ei intrutotul. El nu este un produs cumparat pe niste cuvinte. El este Cel care, acceptandu-L, aduce confruntarea cu moartea. A noastra. Dar cine vrea sa bea paharul mortii? Acceptandu-L, Hristos ne va trece prin ea. Ne va trece prin propria „consumare” deindata ce Ii vom da voie. Dar asta inseamna, de fapt, sa traim. Sa lasam deoparte ceea ce am crezut ca este viata noastra. Si care nu era…

Pe voi, care erati morti in greselile voastre si in firea voastra pamanteasca… Dumnezeu v-a adus la viata…

Morti – stomacul nostru trebuie sa fie puternic pentru a suporta o asemenea sentinta. Noi nu suntem niste supravietuitori ai destinului tragic care ne-a fost prescris. Suntem piarduti. In intuneric. Vrajmasi… Tuturor si noua deopotriva.

Isus Hristos este viata… Nicidecum cea pe care ne-o inchipuim. O viata care presupune intoarcerea de la energiile malefice pe care le-am acceptat si cu care ne-am identificat. De la toate inclinatiile noastre, toate obsesiile, toate neimplinirile egoiste… Pocainta, adica. In sens biblic. Lepadare. A socoti vointa noastra gresita. Mintea noastra ratacita. Inima, infierata. O pivotare pe axul unui moment crucial. Nu abandonarea unor practici. Vicii si complexe. Ci disparitia in focul iubirii Tatalui. Acceptand toate consecintele. Nu avem de unde sa stim ce urmeaza. Dumnezeu este mister. Viata lui asisderea. Dar in dragoste nu exista teama.

Dragostea nu va pieri niciodata.