Să practici binele nu înseamnă neapărat să fii bun. Știu că sună paradoxal, dar, ca în orice alt lucru înfăptuit, contează motivele și sursa acțiunilor tale. Ești bun pentru că vrei să impresionezi, să câștigi inima cuiva, să obții bunătate în schimb?…
Dacă bunătatea nu este parte din tine, dacă nu este element constitutiv al verticalității tale, atunci suna ca fiind doar un tertip. Ea trebuie să fie parte din lumina care este în tine și, astfel fiind, să strălucească indiferent de circumstanțe, fie bune, fie rele. Dar cum poate deveni această bunătate a ta fibră a ființei tale, culoare din spectrul luminii tale? Cum o poți integra existenței tale ca să constituie un stâlp în edificiul personalității tale? Eu cred că nu există decât un singur mod: să o primești drept cadou, ca dar, ofertă. Prin Hristos, printr-un singur gest – acceptându-L. Tot ce este El, tot ce a făcut deja, complet, pentru tine. Însă nu te aștepta să ai și să fii lumină înainte de aceasta, printr-un efort personal și perseverență. Tot ce vei obține va fi un lustru al umanității tale neeliberate.
Acceptă-L.
De aceea zice: “Deșteaptă-te tu care dormi, scoală-te din morți, și Hristos te va lumina.”
El te trezește, dar e nevoie să-I răspunzi. Să te lepezi de adormirea întru moarte. Și atunci te vei numi „lumină” („Voi sunteti lumina lumii”).
Odată ce această lumină este a ta și te identifici cu ea, tot ce reprezintă se va insera în fiecare celulă a ființei tale și va străluci indiferent de vremuri. Bunătatea, ca roadă a sa, va fi deliciul oricărui om drag, prieten sau trecător prin viața ta.
Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire și în adevăr.
Comentarii Recente