Viziunea Lui Dumnezeu pentru viața ta te privește în egală măsură atât pe tine, cât și pe alții – poporul Lui și cei rămași în întuneric.
Ori de câte ori ai o îndoială cu privire la valabilitatea viziunii pentru viața ta care te însuflețește, caută criteriile veridicității ei în Biblie. Nu vei greși.
Iată 7 criterii alese de mine, în speranța că te vor ajuta:
- Este descoperirea voii Sale. Orice ai în fața ochilor inimii tale, acel lucru trebuie să ilustreze voia Lui Dumnezeu descoperită în Cuvânt: mântuirea, vindecarea, eliberarea, cunoașterea etc.
- Este un lucru nou pe care Domnul vrea să-L facă. Aplicarea planului Lui Dumnezeu trebuie să cunoască o progresie.
- Este în concordanță cu Cuvântul. Dumnezeu nu se contrazice…
- Este data persoanei care o primește ca să planifice, organizeze și să conducă punerea ei în practică. Nu poți avea o viziune de la Dumnezeu pentru viața ta pe care El să o concretizeze prin altul…
- Este dată pentru poporul Său. Ea te privește atât pe tine, cât și pe cei care i-au întins deja o mână pentru mântuirea lor. De aceea, concretizarea viziunii se va realiza în sânul și prin participarea membrilor Trupului mistic al Lui Dumnezeu.
- Se integrează planului întreg al Lui Dumnezeu cu privire la umanitate. Există concordanță, echilibru în voia și planul Lui Dumnezeu cu privire la mântuire. Ceea ce vezi tu se va potrivi cu întregul.
- Are ca țel glorificarea Lui Dumnezeu. Și a nimănui altuia…
Comentarii Recente