A
i auzit ca cineva să orbească de prea mult întuneric?
Ei bine, conform citatului din 1 Ioan 2:11, iată că acest lucru este posibil:
Iar explicația este simplă:
Întunericul (minții, inimii) este o formă de „lumină” (2Cor.11:14). Dar care nu te duce către un rezultat pozitiv în final.
Este o rătăcire cu aură de adevăr.
De aceea întunericul este așa de seducător uneori…
Dar pentru cine vrea neapărat să vadă, întunericul, ca absență:
– a clarității viziunii,
– a direcției în care e bine să pășească,
– a corectitudinii alegerii
este un drum pe care poate să meargă.
Cum de vezi chiar și când nu vezi
Paradoxal, dar a te afla în întunericul cel mai mare nu este a te afla complet în lipsa luminii. Pentru că în cel mai adânc întuneric dintr-o încăpere cunoscută, un om încă mai poate să vadă ceva.
Și știi de ce?
Pentru că un om aflat în mijlocul întunericului deplin va căuta cumva „să vadă” prin alte simțuri decât cel legat de vedere. Va pipăi lucrurile, va pune un picior în fața celuilalt cu mare atenție. Va căuta lucruri familiare ca să identifice locul unde se află și o posibila ieșire de unde se află.
Astfel că în cel mai adânc întuneric tu nu ești lipsit de mijloacele de a te deplasa prin el. Nici de mijloace de ghidare către o destinație mai confortabilă.
Cu condiția să vrei să vezi.
Cum de nu vezi atunci când crezi că vezi
Însă, cu adevărat, întunericul cel mai mare este dat de faptul că tu crezi și susții că vezi. Când de fapt ești în rătăcire.
Atunci când ești în rătăcire, consideri că vezi și ajungi să fii orbit de ceea ce crezi.
Nu le-a zis Isus Hristos fariseilor că sunt cu păcat tocmai pentru că susțineau că văd (considerau că nu sunt orbi spiritual, deci nu au nevoie de El)?
Concluzie:
Cel mai ratăcit om este cel care crede eronat că știe care este calea spre destinație.
Oricine altcineva va cere ghidare, va căuta semne, va cerceta locurile.
Cine însă „știe” că e pe calea cea buna și nu este va fi greu de convins să o ia pe cea corectă. De aceea, Isus nu poate să lucreze cu cel căldicel (Apoc.3:16)
Întunericul este o lumină a propriei înțelepciuni sau a înțelepciunii veacului acestuia, care va pune în centru binele propriu, chiar și în detrimentul binelui altuia.
Este înțelepciunea antisemenului, a egocentrismului, egolatriei, egoismului și individualismului.
Puterea veacului acestuia este puterea înșelăciunii, a jumătăților de adevăr și a căutării avantajului propriu. Pentru cel orbit de această lumină a întunericului, semenul este un mijloc, un rătăcit care trebuie blamat, un dușman și un pericol care trebuie îndepărtat.
Iar ura față de frate este cea mai clară expresie a înțelepciunii lumii acesteia.
Și o dovadă evidentă a orbirii spirituale.
Comentarii Recente