Cineva scria intr-o carte de-a sa:
„Dacă nu înțelegi cine ești, atunci nu vei avea niciodată încrederea necesară să ieși din zona ta de confort și să faci pași ai credinței”
Bine, bine, dar ce înseamnă această identitate aparent atât de importantă ca să realizez ceva în viața mea care-și găsește rădăcinile în misterioasa convingere pe care-o numim credință?
În primul rând, identitatea ta se conturează în raport cu 3 lucruri:
1. In raport cu tine
Cel care ești dincolo de aparența ta socială. Esența ta de sine stătătoare ca:
♦ valoare. Ești cea mai mare valoare pe care o are Dumnezeu aici pe pământ. Și, în consecunță, nici tu nu poți avea o alta mai mare. Dacă toate cele ce crezi că le ai ar dispărea, tu, cel una cu Dumnezeu, ai putea să o iei de la capăt cu tot ceea ce ești și să-ți ridici viața din cenușă împreună cu Dumnezeu. Dacă tu nu-ți simți această valoare, te vei desconsidera, îți va lipsi sau îți va fi ştirbit respectul faţă de tine. În consecință îți va fi greu să te iubești „pe tine însuți” la maximum. Dacă nu te vei iubi la maximum, nu îi vei putea iubi, „la fel ca pe tine însuți” pe semenii tăi. Nu te iluziona, nu vei putea să dăruiești nimic nimănui din ce tu nu deţii.
♦ alcătuire. Eşti unic. Eşti astfel chiar şi prin conformaţia inteligenţei tale. Nimeni nu are „unelte” şi calități precum cele care sunt ale tale. (Brian Tracy spunea că există 10 tipuri de inteligenţă, şi fiecare dintre noi deţinem valori diferite ale fiecăreia, cifrele înşiruite formând un fel de număr personal al inteligenţei proprii.)
Însă alcătuirea ta înseamnă mai mult decât inteligenţa ta. Este acel „tu” al tău irepetabil.
♦ utilitate. Valoarea și darurile tale nu sunt funcţionale decât atunci când crezi în ele. Când îţi dai seama şi crezi cu adevărat că sunt necesare (altfel nu ar exista), utile pentru ca viaţa ta şi a altora să fie îmbogăţită. Atunci când simţi că într-adevăr contează cine eşti şi ce poţi să faci. Că poţi aduce o schimbare în bine.
(În următoarele postări îți voi prezenta celelalte două lucruri în raport cu care se conturează identitatea ta)
Comentarii Recente