Tacticile de lupta ale vrajmasului (IX)

Atacul prin cuvânt atinge o dimensiune mult mai periculoasă odată ce natura informaţiei transmise priveşte aspecte care ţin de profunzimea credinţei. Dacă bârfa viza alterarea imaginii semenului în mintea celorlalţi, critica, pe cea a semenului în propriii ochi, iar minciuna livra o informaţie falsă menită să deturneze, prejudicieze şi inducă în eroare, iată că manipularea informaţiei cu scopul de a inocula sau denatura o credinţă are consecinţe mult mai ample şi adânci.

 Atacul prin cuvânt (continuare)

Credintele false. Ceea ce crezi este ceea ce îţi determină într-un fel sau altul destinul, pentru că ceea ce accepţi drept adevărat în adâncul fiinţei tale devine convingerea care îţi va determina gândurile, sentimentele, faptele, caracterul. Informaţiile folosite pentru a transmite şi sădi o credinţă sunt aşadar mai importante, dar uneori şi mai periculoase pentru viitorul tău decât orice altă informaţie.

Credinţa este, înainte de toate, arma cea mai de temut pe care vrajmaşul o poate folosi împotriva ta. Atacurile ce vizează credinţa pot să vină atât din afara comunităţii creştine, cât şi din interior, în funcţie de agenţii care sunt folosiţi.

• Atacuri din afara Bisericii (credintele contrare crestinismului)

În Deuteronom 32:16 ni se spune:

L-au întărâtat (pe Dumnezeu) la gelozie prin dumnezei străini, L-au mâniat prin urâciuni;

Aceste cuvinte se referă la comportamentul poporului ales în perioada descrisă de Vechiul Testament în cartea Deuteronom, însă modul de a opera al celui rău prin determinarea infidelităţii spirituale faţă de Dumnezeu în inima omului nu s-a schimbat sub nicio formă de-a lungul timpului. Mixtura de păgânism şi creştinism care determină viaţa creştinului de astăzi, pe de-o parte, şi tentaţia de a explica printr-un exotism malformat informaţia biblică a Noului Testament din Evanghelii, pe de alta, reiterează nişte condiţii propice pentru a ţine poporul Lui Dumnezeu într-o continuă stare de superficialitate, eroare şi sugestibilitate, pentru ca acesta să plutească

[…] încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire; […]. (Efeseni 4:14)

• Atacuri din interiorul Bisericii (ereziile)

Cel mai mare duşman al creştinului este „prietenul” care „îi apără spatele”, al cărui atac vine pe nesimţite, motiv pentru care, în Matei 7:15, Isus Hristos le dă oamenilor prezenţi îndemnul de a veghea asupra celor ce sunt aparent fraţi întru credinţă:

Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru Sunt nişte lupi răpitori.

Iar în Fapte 20:29-30:

Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma; şi se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.

Modalităţile sau informaţiile în sine pe care le foloseşte vrăjmaşul pot fi foarte seducătoare.

În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovaduit sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit sau o altă Evanghelie pe care n-aţi primit-o, of, cum îl îngăduiţi de bine! (2 Corinteni 11:4)

Niciun om nu poate spune că este suficient de pregătit să îi facă faţă seducţiei pe care o exercită cel rău, precum cuplul edenic odinioară, cu toate că se afla într-o comunicare duhovnicească cu Cel ce i-a creat. Şi asta pentru că, deşi Creatorul îşi avertizează, ghidează şi protejează odraslele, responsabilitatea colaborării în vederea protecţiei personale şi a celor dragi sau aflaţi în îngrijire îi revine fiecărui individ, în libertatea pe care i-a acordat-o Dumnezeu. Cu toată această atracţie deosebită exercitată asupra omului de către păcat, puterea de a-i ţine piept este în noi înşine, prin Hristos, deoarece creştinul, ca fiinţă răscumpărată, nu mai aparţine lumii şi puterii întunericului. Pavel a evidenţiat acest lucru scriind aceste cuvinte în Coloseni 1:13

El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.

Aşadar, ca fii şi fiice divine, cetăţeni ai Împărăţiei cereşti, răscumpăraţi şi liberi faţă de puterile vrăjmaşe, având o viaţă veşnică de care duşmanul nu se poate atinge, fiind ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, călăuziţi şi întăriţi de Cel de Sus cu privire la toate lucrurile, singura noastră teamă ţine de alegerile pe care le facem. Doar în funcţie de ele, calea noastră particulară se menţine sau nu pe direcţia binecuvântării şi a siguranţei.