Găsesc în cuvintele episcopului Velimirovici o descriere a modului minunat în care a vrut Dumnezeu să dea o dovada clară a Iubirii Sale:

În zadar fugi de Dumnezeu; nu te poţi ascunde. El nu va alerga după tine, dar te va aştepta. Insă El nu te va aştepta numai în locul în care L-ai părăsit: El te va aştepta pe toate drumurile şi la toate răscrucile lumii.

Cu mulţi ani în urmă, împreună cu un prieten, obişnuiam să afirmăm că noi, oamenii, suntem condamnaţi la mântuire. Anii au trecut, şi, chiar dacă ne-am dat seama că mântuirea nu este o „condamnare”, ci o opţiune, am înţeles, totuşi, că fiecare clipă aduce cu sine posibilitatea de a primi darul acesta unic al Lui Dumnezeu şi că fiecare cale pe care te afli duce, până la urmă către El, dacă te angajezi pe ea cu scopul de a-L găsi. Orice s-ar întâmpla în viaţa ta, oriunde ai ajunge, dacă ai pornit cu dorinţa şi convingerea de a merge până la capăt, acel lucru va lucra în folosul tău. Aşa cum spunea episcopul,

Pe orice drum vei apuca, vei întâlni pe Dumnezeu.

Şi am mai înţeles că în acţiunile tale nu trebuie să ai frică, chiar dacă nu ştii exact ce se petrece cu tine, unde te afli şi încotro te îndrepţi, pentru că, atâta timp cât te afli în Iubire şi vrei sincer să ajungi în locul luminii Sale, cât timp ai înaintea ochilor tăi voia Sa, cea adanc săpată în inima ta, şi dorinţa după El…

La orice uşă vei bate, Dumnezeu îţi va deschide.

Aşadar, îndrâzneşte! Orice ţi-a fost sau îţi va fi deschis, este datorită Lui şi constituie o poartă spre Nemurire.

Dacă însă nu-ţi deschide Dumnezeu, nici o uşă nu ţi se va deschide.

În faţa uşilor ferecate, hotărăşte să părăseşti acel loc, şi nu te întrista pentru că drumul a ajuns la o fundătură, ci bucură-te că sunt sute şi mii de poteci, drumuri şi căi pe care poţi să mergi, împlinindu-ţi destinul, spre locul maximei tale străluciri pământeşti.