Unde se află ținta ta? Spre ce te-ndrepti? Este un castel construit pe nisip supus influenței mediului nefavorabil?
Ceea ce ne definim drept scop se bazează pe ceea ce avem în străfundul sufletului nostru. Toate dorințele, aspirațiile, dorul…
Este bine de știut că dacă nu ne îndreptăm spre ceva, vom fi îndreptați de către alții, care știu înspre ce se îndreaptă, spre telul lor. Alții, pentru realizarea visului cărora tu poți să fii, temporar, un mijloc. Îți vei închiria tu resursele prețuite sau neprețuite pe care ți le-a dat Dumnezeu pentru atingerea țelului altuia? Dacă da, ei bine, ți-ai găsit un țel în viață. Totul e să fie conștientizat și asumat.
Cu Dumnezeu, țelul inimii tale este un pom înrădăcinat în pământul cel tare. O casă a sufletului tău pe care El vrea să ți-o construiască pe stâncă, și pentru care are toate planurile și resursele necesare. Ba chiar este ridicată deja în spirit („…orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit, și-l veți avea” – Marcu 11:24). El o ridică în viața ta pe căi văzute și nevăzute negreșit, piatră peste piatră. Tot ce pornește de la El, orice cuvânt pus în inima ta pentru a se concretiza în vizibil și a aduce rod este intenționat spre binecuvântarea ta, a altora și întărirea Împărăției Sale în teluric. Scopul Său cu tine servește unui alt scop, căruia I se integrează, pentru mântuire și desăvârșire. Nimic nu se întâmplă pur și simplu. Nimic nu se mișcă degeaba. Fie că tu crezi, conștientizând acest lucru, fie că nu.
Scopul tău cel real, nu izvorât din imaginație, iluzie, pofte, ci care poartă amprenta identității tale vine și este din El. Fiul Lui Dumnezeu, Isus Hristos, este Cel care are puterea, voința, plăcerea să ți-l reveleze.
Isus le-a zis: „Veniți după Mine, și vă voi face pescari de oameni.”
Dar înainte de asta mai există o descoperire fundamentală, prin Tatăl:
Simon Petru […] I-a zis: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!” […]
Dacă ești dispus să afli, Tatăl ți-L va revela pe Fiul Său. Drept răspuns al credinței tale, îți vei primi numele care conține identitatea ta:
Odată ce-ți cunoști identitatea, îți știi și scopul.
Așadar, Îl cunoști pe Fiul?
Comentarii Recente