Finalitatea vieţii tale este cea pe care ţi-o alegi.

Fără Hristos, libertatea de a alege este singura de care vei beneficia vreodată. Împreună cu El, este cea care îţi va deschide porţi nebănuite către infinitul binecuvântărilor Sale. Indiferent cum te vei folosi de această libertate însă, vor exista consecinţe pe măsură. Cele care vor influenţa alternativele zilei de mâine şi care se vor lega de alegerile pe care le vei face formând puntea către prosperitate, bucurie şi pace sau lanţul cu care te vei lega şi mai strâns de glie.

În orice punct te vei afla totuşi, varianta eliberării fiinţei tale din robia existenţială prin Mântuitor va fi prezentă. Deşi poate este greu de crezut, mâna Sa întinsă după tine nu se va retrage indiferent de faptele pe care le săvârşeşti şi de meritele pe care nu ţi le atribui. Şi asta pentru că oferta Lui nu este condiţionată de nimic din ceea ce ai făcut, faci sau ai putea să faci vreodată. Nu este bazată decât pe meritul Său, nu pe al tău sau al altei persoane. Şi este – înţelege bine acest lucru! – singura ofertă din viaţa ta care nu necesită nicio plată şi este în întregime izvorâtă din dragoste. Însă are o limită temporală de netrecut pe care azi nu o poţi cunoaşte.

Alege înţelept!