Tacticile de luptă ale vrăjmaşului ne privesc pe toţi şi în oricare moment al vieţii. Asta pentru că, atâta timp cât respirăm, pentru el suntem ţinte vii şi, cu cât suntem mai bine informaţi, partea noastră la lupta spirituală care se duce pentru vieţile noastre poate fi mai eficient executată. Spun partea noastră pentru că nu suntem singuri în aceste bătălii care au loc chiar şi în absenţa conştienţei noastre. De fapt, dacă am fi singuri, şansele noastre de reuşită ar fi nule. Principalul determinant al victoriei împotriva forţelor întunericului, coordonatorul, protectorul şi Cel care ne dă puterea necesară să ducem aceste ostilităţi este nimeni altul decât Dumnezeu.
Calul este pregatit pentru ziua bataliei, dar biruinta este a Domnului. (Proverbe 21:31)
Atacuri asupra voinţei
Slabirea voinţei. Un creştin care are voinţa slabă nu va duce la bun sfârşit ceea ce ştie că este bine şi cerut de Dumnezeu, astfel că vrăjmaşul are tot interesul să-i menţină slăbiciunea voinţei. Tactica prin care vrăjmaşul îţi va slăbi voinţa este determinarea de a amâna orice.
Cu cât amâni mai multe lucruri şi mai des, cu atât capacitatea ta de a persevera şi susţine un efort pentru a atinge un obiectiv slăbeşte.
Iată ce scrie însă în Isaia 32:8:
Dar cel ales la suflet face planuri alese, şi stăruie în planurile lui alese.
În această stăruinţă, el nu este singur, deoarece
Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă da, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea (Filipeni 2:13)
Şi voinţa de a face ceva, dar şi puterea, călăuzirea, protecţia şi alte lucruri necesare pentru ca acel lucru voit să fie dus la îndeplinire.
Atacuri asupra trupului
Slăbiciunea. Atunci când trupul îi este atins de vreo slăbiciune, acest lucru îi va pune piedici şi îl va încetini pe creştin în alergarea sa pe cale. El nu va mai putea să se achite la fel de bine de sarcini, şi nici să persevereze în ceea ce îşi doreşte.
Matei 8:5,6:
Pe când intra Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, care-L ruga şi-I zicea: „Doamne, robul meu zace în casă slăbănog, şi se chinuieşte cumplit”.
Marcu 2:3:
Au venit la el nişte oameni, care I-au adus un slăbănog, purtat de patru inşi.
Citiţi Matei 8: 5-13 şi Marcu 2: 3-12 şi veţi vedea că în ambele cazuri răspunsul care a dus la rezolvarea situaţiei a fost credinţa. Credinţa în ce? În faptul că, oricare ar fi situaţia, pe Dumnezeu nimic nu-L ia prin surprindere şi nu Îl găseşte fără soluţie. De asemenea, credinţa în adevăruri revelate de El precum:
El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină; dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc; umblă, şi nu ostenesc. (Isaia 40 :29-31)
Bolile. Boala nu vine de la Dumnezeu, pentru că boala nu-i dă omului libertatea şi puterea de care are nevoie ca să lucreze voia Domnului.
Prin boală, diavolul doreşte, ca în cazul anterior, să ne oprească sau, cel puţin, să ne încetinească umblarea pe calea ce-o avem de străbătut. Iar acest lucru nu se referă doar la ucenicia în Hristos. Toate darurile cu care suntem înzestraţi există pentru ca, prin ele, să lucrăm voia Lui în viaţa noastră şi a altora, să slujim, în sensul de a participa la clădirea, reclădirea şi consolidarea unei atitudini puternic ancorate în Dumnezeu.
Nu au atâta importanţă rezultatele exterioare ale slujirii, cât ceea ce realizează actul slujirii în cel care o prestează şi în beneficiar, în termenii clădirii caracterului duhovnicesc.
Iată ce ni se spune despre actul slujirii în Marcu 1:30,31:
Soacra lui Simon zăcea în pat, prinsă de friguri; şi îndată au vorbit lui Isus despre ea. El a venit, a apucat-o de mână, a ridicat-o în sus, şi au lăsat-o frigurile. Apoi ea a început să le slujească.
Aşadar, slujirea supranaturală a Mântuitorului a dus, principial, la întoarcerea actului spre Cel ce l-a săvârşit iniţial şi spre semeni.
Deşi cauzele lor sunt multiple, bolile au, ca în cazul slăbiciunii trupeşti, o singură, dar şi sigură, rezolvare: credinţa în Dumnezeu.
Căci El vindeca pe mulţi şi de aceea toţi cei ce aveau boli se înghesuiau spre El ca să se atingă de El. (Marcu 3:10)
Vrăjmaşului nu îi este frică nici de medici, şi nici de medicamente. Ele sunt bune şi lăsate de Creator cu un scop. Însă diavolului îi este frică doar de Dumnezeu.
În sinagogă se afla un om care avea un duh de drac necurat şi care a strigat cu glas tare: „Ah! Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne prăpădeşti? Te ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu”. (Luca 4:33-34)
Acel Dumnezeu care nu are nevoie să umble întrupat pe pământ pentru a face vindecări.
Cu toate acestea, boala poate fi îngăduită de Dumnezeu cu un anume scop. De regulă, acesta este intimizarea pe care El o doreşte cu noi. Şi asta, pentru că Dumnezeu nu vrea pentru noi un echilibru aproximativ, precar şi relativ la exterior.
Comentarii Recente