Atunci când ești locuit de Dumnezeu, duhul, sufletul și trupul tău sunt în liniște. În acea liniște pe care o reprezintă divinitatea Celui Atotputernic, o liniște necunoscută, dar și neînțeleasă de cei care nu sunt din familia cerească. Este o pace despre care nu ai cum să le vorbești oamenilor decât, poate, prin aproximație, pentru că în bagajul lor de experiențe de viață și stări nu există nimic asemănător. Este unul dintre motivele pentru care Mântuitorul le-a vorbit celor ce-L ascultau în parabole. Exemple care-au creat o imagine. Mai mult, pentru cine avea urechi de auzit, au stârnit o dorință și au creat o deschidere către ceresc.

A fi în această liniște netulburată, în profunzime, în duhul tău înseamnă să-L cunoști pe Dumnezeu ca Domn al Păcii. Însă noi nu trăim permanent cu mintea fixată aici, în această adâncime a existenței dumnezeiești. Precum undele stârnite pe suprafața apei de către o piatră care este aruncată în lac, așa, uneori, tulburarea lumii schimbă pentru un moment chipul sufletului nostru. Sunt momente în care inimile și gândurile noastre sunt vulnerabile pentru că atunci, în acea stare de imersare mentală în iluzoriu, dăm atenție minciunii vrăjmașului nostru. Prin îngrijorări și temeri, el ne scoate din echilibru pentru a ne absorbi pe tărâmul său, al haosului și fricii. De aceea încrederea conferită Domnului Vieții este atât de scumpă, pentru că ne ține în tăria Duhului.

Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.

Ne lăsăm amăgiți de aparentul pe care dușmanul îl creează pentru că – prin confuzia valorilor pe care o sădește în cuget – ajungem să jinduim după efemer. Însă viața nu este lucrarea de paie a lumii adormite. Ea este, deși neexprimabilă în convențional, expresia ființării…

Căci Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt.