Isus a venit în ţinutul Iudeii, dincolo de Iordan.

Atunci I-au adus nişte copilaşi, ca să-Şi pună mâinile peste ei şi să Se roage pentru ei. Dar ucenicii îi certau.

…I-au adus… Nu eşti de capul tău. Mereu există cineva sau ceva care te aduce la Dumnezeu. Întreaga Lucrare este o ţesătură de forţe şi trasee care te conduc spre El.

…nişte copilaşi… Suntem obişnuiţi să-i considerăm pe copii nişte ignoranţi. Aşa şi este, de fapt. Nu cunosc o seamă de lucruri. Însă, pentru moment, de multe nici nu au nevoie. De altele, niciodată. Tot ceea ce ar putea să ştie în plus este inutil. Sau generator de îngrijorări…

 De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi cu privire la viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca, nici cu privire la trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea.

Maturii seamănă cu nişte jalnici măgari încovoiaţi sub greutatea grijilor pe care le cară în spate. În fond, se vaietă de greul la care s-au înhămat singuri… Căutând răspunsuri la întrebări pe care Universul, Creaţia nu şi le pune şi soluţii la probleme care nu există. Lucrarea Mâinilor Lui Dumnezeu curge. E în continuă mişcare fără să ştie dacă următorul pas va fi pe un „sol” tare. Dar nici nu se îngrijorează de asta, pentru că mereu suportul, treapta, resursa de care este nevoie este prezentă. Nu e nevoie decât să fii ceea ce eşti şi să faci ceea ce ai de făcut. Creatorul nu vrea să dai greş…

Îngrijorarea este o stare tulburătoare a minţii. Este privirea scrutătoare aţintită asupra unor siluete neprietenoase cufundate într-o ceaţă care nu permite atribuirea niciunei identităţi. Este o anticipare care nu porneşte de la sămânţa prezentului, ci de la iluzia trecutului proiectată în viitor. Vedem ceea ce credem că am văzut. Şi nu ne-a plăcut…

Copilul este un curios al momentului. Floarea din faţa lui devine cel mai important şi interesant lucru al prezentului. El este, de asemenea, un căutător al adâncurilor. Fiecare gest pe care îl face, fiecare întrebare pe care ţi-o adresează decurge din setea de explorare. De înţelegere. Copilul este un explorator. Prin excelenţă. Noi nu vrem asta. Nu vrem să înţelegem. Vrem să deţinem. Însă adevărata înţelegere înseamnă să mângâi cu palmele minţii tale lumina şi apoi să o „laşi” acolo…

De aceea înţelepciunea este o reveniree la starea de copil. La cea în care faci conştient şi liniştit ceea ce ai făcut instinctiv şi frenetic. O întoarcere din peregrinare. O închidere a cercului. Existenţa este infinită pentru că se perpetuează circular.

 Ce este a mai fost, şi ce va fi a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce a trecut.

Astfel că pentru copilaşi lipsa îngrijorărilor este o binecuvântare. Copilaşii nu au nevoie de calcule, de filosofie, de complicaţii, de căutări… Ei nu trebuie să rezolve probleme pentru că nu şi le crează. Ei se joacă. Mintea lor se joacă. Inima, de asemenea. Şi ce fericire! Denecrezutul nu are putere asupra lor. De aceea sunt în stare să creadă orice le spunem. Muntele s-a mutat în mare. Şi sunt atât de mici, încât pot trece şi prin urechile acului. Şi, pentru orice, vin la cei care ştiu şi pot să le ofere. Sau sunt aduşi…

 …dar ucenicii îi certau…

Nu poţi veni la Dumnezeu pur şi simplu. Nu poţi striga după El. Trebuie să o faci „civilizat”… Sunt protocoale. Reguli.

 Şi Isus le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.”

Ceea ce ne deosebeşte de ei este încrederea. Cea care te scufundă în pacea minţii. Tata şi mama au grijă. Supravieţuirea nu este o piedică în calea fericirii. Aceea de a se juca. Jocul lor este bucurie. Al nostru e otrăvit de interes. E tertip, manevră, mişculaţie. Încrederea e un semn de naivitate. De prostie. Noi n-avem părintele care să ne îngrijească. Ne purtăm singuri de grijă. Şi ne construim zgomotos Babelul.

Cu toate acestea, de un singur lucru este nevoie:

 Să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi nu vă frământaţi mintea. […] Tatăl vostru ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.

…Împărăţia Lui Dumnezeu… Adică: neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt. Spuneţi asta societăţii de consum…

Copiii sunt aproape de Împărăţie. Noi n-avem decât să ne „dezbrăcăm” de întreaga noastră „complexitate” până la nivelul simplităţii lor şi, la fel ca ei, să ne suim pe genunchii Tatălui. Asta, în condiţiile în care ucenicii ne lasă…