Informaţia este cea mai puternică armă în mâna unui combatant, o modalitate eficientă de a folosi slăbiciunile adversarului şi a-l induce în eroare cu privire la ceea ce alcătuieşte potenţialul tău marţial şi la căile de a-l folosi în luptă. De aceea, a şti cine eşti, cu cine lupţi, unde îţi vei duce bătălia şi care sunt resursele tale şi cele la îndemâna adversarului sunt avantajele care pot face diferenţa în momentul unei confruntări.

Creştini fiind, nu trebuie să uităm nicio clipă faptul că identitate noastră rezidă în Cel care ne-a mântuit, odată şi pentru totdeauna, din starea neputinţei derivate din păcat. Resursele noastre combative sunt cele puse la dispoziţia noastră de Dumnezeu, iar tacticile utile împotriva duşmanului ancestral sunt cele revelate în şi prin Fiul Său, dar şi în Scripturi.

Tocmai asupra acestor aspecte doreşte vrăjmaşul să aducă obscuritatea.

 Atacul prin cuvânt (informaţional)

 Bârfa. Ne place sau nu, oricât ar fi de dulce, bârfa ucide. Ea reprezintă un atac la adresa imaginii pe care o are semenul nostru prin informaţii al căror fundament este, măcar în parte, incert. Şi asta pentru că nu putem să ştim exact ce este în inima celor de lângă noi, şi de aceea nu putem să ştim care îi sunt intenţiile şi motivele pentru care face ceea ce face. Putem să presupunem însă, dar presupunerea poate fi mama unor scenarii apocaliptice uneori.

Relaţiile umane, în funcţionalitatea lor firească, se bazează pe imagini. Iubirea omenească, în esenţa ei, are la bază imaginea pe care ne-o facem despre semeni. Iubim mereu imaginea noastră despre celălalt. Pe acesta nu-l putem iubi niciodată pur şi simplu, decât prin Dumnezeu, ceea ce înseamnă că orice simţire pozitivă, transcendental, este eliberată de condiţionările umane.

Zugrăvirea, prin clevetire, a unei imagini negative despre semen determină o raportare incorectă a ascultătorului faţă de cel bârfit. Desigur că această raportare este tributară şi perceperii sau acceptării unei imagini „pozitive” ca o consecinţă a laudei fără temei a celor în cauză. Deosebirea constă însă în faptul că în acest al doilea caz există posibilitatea de a evalua informaţia, prin raportare directă. Mă voi apropia mult mai lesne şi mai des de cel care îmi este prezentat drept meritoriu, accesibil, confortabil sau virtuos.

În Efeseni 4:31 ni se spune:

Orice amărăciune, orice iuţeală, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.

Îndemnul noutestamentar de a ne lepăda de clevetire vizează aşadar şansa corectă pe care e creştineşte să i-o acordăm semenului de a dezvolta relaţii.

Situând bârfa printre buruienile sufleteşti care îşi trag seva din neiertare, în Biblie ni se dă antidotul în consecinţă:

Dimpotriva, fiti buni unii cu altii, milosi si iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi in Hristos. (Efeseni 4:32)

Critica. Privită sub aspectul său de subliniere a unor aspecte asupra cărora individul „ar mai putea să lucreze”, considerând nivelul atins de performanţă inacceptabil sau natura rezultatelor ori acţiunilor ca fiind derizorii, critica este o formă prin care, deşi invocată ca metodă didactică de îndreptare, semenul este pus în faţa conştientizării „lipsurilor” sale fără să beneficieze însă de oferta unei variante optime, îmbunătăţite, sau a posibilităţilor de evoluţie favorabilă. Înseamnă, cu alte cuvinte, să arăţi cu degetul ruina, fără să dăruieşti nimic folositor spre îndreptare. Din contră, încurajarea, aprecierea aspectelor funcţionale, direcţionarea spre o cale a posibilei ascensiuni către rezultate acceptabile nu doar că va face posibilă evitarea apariţiei sentimentului de respingere în cel criticat, dar va declanşa energii pozitive menite să determine o evoluţie în activitatea persoanei.

 Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud. (Efeseni 4:29)

 Minciuna. Fiind o informaţie falsă, integral sau parţial, cu aceleaşi consecinţe însă, minciuna este o altă modalitate tactică de a deturna parcursul creştinului spre însuşirea şi exprimarea întregii identităţi în Hristos. În grădina Edenului, protopărinţii neamului omenesc au căzut dând crezare unor speculaţii ale vrăjmaşului deghizat (cum altfel?) în târâtoarea simbol al păcatului. Minciuna nu doar subscrie actelor diabolice ale adversarului, ci situează persoana care o foloseşte într-un con de umbră al integrităţii, făcându-l susceptibil de înşelăciune şi generând neîncredere şi respingere. Ea creează confuzie, derută şi pregăteşte calea dezamăgirii şi frustrării. Mai mult, minciuna este responsabilă de majoritatea blocajelor care stau în calea evoluţiei umane.

De aceea, afirmaţia Mântuitorului cu privire la capacitatea Adevărului de a elibera („…adevărul vă va face slobozi”) reprezintă o veridică şi actuală călăuză în demersul fiecăruia dintre noi cu privire la găsirea unei căi de a ieşi din labirintul informaţional care ne ţine captivi, neproductivi, nesănătoşi, ineficienţi.